https://www.facebook.com/danielbozga1982/

Un gând bun pentru voi!

28.01.2019


Aş putea putea fi numit un poet al uitării - al peregrinărilor în universul minţilor afolate - veşnic creând pentru a putea exista...într-o continuă meditaţie asupra fiecărui lucru - Să creez - Să dau naştere la gânduri care devin versuri din interiorul meu - care alcătuiesc la rândul lor creaţia mea - Sunt un profet al Uitării şi al Nopţii - Proverbele Cenuşii mele - Un univers bogat şi variat născut - din adevărata natură umană - se întrepătrunde cu viaţa Omului Mulţimii - participă activ la bucuriile şi tristeţile întregii familii umane căzute în dizgraţie, uitare şi păcat.

Elementele care compun întreg universul - ce mă redă cu lux de amănunte, se află într-o concordanţă deplină cu trăirile mele - apoi fiecare rând, există pentru a-mi da viaţă - sugerând surprinzător, atmosfera individuală a fiecărui cuvânt, reliefând pregnant seminificaţiile profunde ale fiecărui gând - Speranţa - deschide poarta...

...Fiind un artist...dau naştere la cuvinte şi cuvintele mă ridică şi pot afirma cu o certitudine de netăgăduit -că ceea ce am creat - este în acelaşi timp şi Aparenţă şi Simbol - Pot să dau viaţă prin cuvinte, să creez, să simt, să exprim ceea ce retrăiesc, în puţinele cuvinte rămase...

...Orice gând - poem, uitat, regăsit, chiar şi un lucru aparent banal (neadevăr) - are forţă credibilă şi dă naştere adevăratei creaţii...

...Un fragment din viaţa Oamenilor Mulţimii - o viaţă moartă - o parte regăsită...este o parte a materialului folosit de artist ca subiect, însă moralitatea artei constă în folosirea unui material lipsit de desăvârşire.

Putem să încercăm să dovedim ceva - ca artist nu încerc să dovedesc ceva (deoarece chiar şi adevărurile pot fi dovedite).

Extras din volumul I de poeme - ”PROVERBELE CENUȘII MELE”

.............................. 

Apoi se desface - 

iubirea ta 

şi frumuseţea 

nebănuită 

ce te ridică 

ca o floare pură

 într-un cerc de 

lumină 

iar 

tu,

 fiind acum 

transcrisă

 pe foi aurite, 

alături de îngeri. 

Cuvânt - cu 

fiecare gest -

 Cu fiecare lumină 

blândă 

a dimineţii - 

tu eşti atât vis 

cât şi fantezie, 

tu eşti atât vis 

cât şi dorinţă, 

tu eşti atât vis 

cât şi speranţă, 

tu eşti atât vis 

cât şi dragoste - 

şi ceea ce ai 

nevoie 

pentru

 a putea exista... 

CU FIECARE GEST...

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți