Serenitate

Iar eu te iubeam cu iubirea mea sinceră de copil

atât de mult încât te uitam, dincolo de zorile strâmbe ale Lumii dezintegrate 
crezând că dorul nu doare,

de fapt doare șoapta nespusă ce nu are somn 
în această ureche de nesomn...
Va trăi! 
Da, Doamne, voi trăi din nou!
Și voi gusta aerul necontaminat al aerului nou...

Lumina blândă a Eternității în albastrul crud al gândului spre Serenitate...

 

mi-ai luat mânile sculptate în golul humei și a cenușii și m-ai format în valea neodihnei 
dincolo de amestecul oricărei atingeri...

strigă singur...
Un Om nou...

mi-ai clădit trupul în iubirea de somn,
admirăm suita deschisă a Iubirii...
Lumina blândă a ochilor tăi...
Serenitatea...