Luminile Paradisului

Și suprafața foliei din timp a rupt ruga...
Deodată am început să știu și să vreau;
Să adaug un chip al tău în norul de primăvară -
Aud zgomotul din mine spre mersul luminii, al strigării și să simt pomii ce par înfloriți...
Razele soarelui îmi încălzesc carnația pală... Simt adierea vântului blând, mă atinge...
Azi toți, pe viu, au rupt adânc în memoria Timpului maluri spre Marea Moartă
și curba dureroasă a zării te împăca cu celelalte fețe ale mele aflate între stările de fugă suprapuse spre faruri de om...
Caturi peste caturi redeschid în mine
Luminile Nordului - Luminile Speranței spre Paradis și folia a rămas deschisă...

Mi-ai deschis palmele crescute în aripi
de fluturi și somnul lor cu picuri de rouă -
Aceeași masă frugală - degete trasate în mină de argint...
am revăzut trilul magnoliilor înflorite
unde micuțul albinărel aduce în plisc rămurica
de măslin...
Ridică-te!

Strigă!
Redă-mi trupul amorțit spre murmurul clipelor din Paradis...
Și urmează vremuri noi...
Cea fost vechi s-a scurs - ce e nou naște forfotă în mine cu voce...
strigă...
Ridică-te, esti liber!
Ridică-te, respiră aerul fructat al răcorii - e curat!
Gustă-l...