Clipele de Întoarcere

Fără margine în Abisul tremurând și limpezi.

Apele Furate erau scurse între noi doi...
noi doi eram o umbră inefabilă spre valurile semicirculare...
Nimic, nimic în Durere nu aducea despărțirea din neant.. 

Orice privire deodată avea gând,
orice zâmbet prin noi doi avea viață....
Apoi umărul Timpului era Coroana de Foc a mâinii mele...
Ochiul meu era umbra ta convexă ce subjugă...
Respir... a ta Viață era inima mea în timp -
Gura făgăduinței era coasta ta ruptă din mine...
Abisul era fără de margini ciobite și limpezi,
ochii tăi aduceau Serenitatea...

Noi doi eram LUNĂ când deodată am devenit locuință temporară...

Apoi n-am mai avut timp unul de altul doar am simțit cum aerul apăsat a devenit viciat - cianotic... sub aripa ocrotitoare a jumătății...